racoltapetru6

Cornel era cunoscut prin răbdarea lui ancestrală, caracteristică oamenilor din Ardeal și Maramureș. Doar că această răbdare îi era pusă acum la grea încercare, mai mult ca niciodată. În primele zile de la vizita făcută călugărului s-a arătat reținut, doar din priviri își iscodea prietenul când se întâlneau de dimineață. Vedea că Ionel nu dădea niciun semn că s-ar fi schimbat ceva, după care își vedea liniștit de treabă. E drept că acea treabă era tot mai puțină, până s-a oprit complet și au fost trimiși în șomaj tehnic. Consăteanul lui pleca mai des în Asuaj și stătea tot mai mult, în timp ce colegul său fierbea în suc propriu așteptându-l cu vestea că rugăciunile sihastrului au avut efect, iar el putea să se întoarcă la viața normală. După fiecare reîntâlnire nu se mai putea abține și îl întâmpina cu presupuneri.

– Să nu-mi spui că nici de data asta nu ai primit vreun semn de la bătrânul Dumitru! O fi uitat de promisiune, ori rugăciunile lui nu au niciun efect în ce mă privește. Poate vrăjitoarea aia are prea mari puteri sau eu sunt prea păcătos… Dar mama ce mai face și ce mai zice? Este cine să o îngrijească pe vremea asta rece și cu zăpadă din plin. Dar tata cum o duce?

– Stai liniștit că toți sunt bine și îți transmit dragostea lor, în special mătușica Florica. I-am spus că de Crăciun ne-am putea întâlni cu toții, să sărbătorim ca în fiecare an. Presimt că nu mai este mult de așteptat, chiar dacă nu credeam până acum în astfel de minuni. Duminică am fost la biserică, așa cum nu am mai făcut de când eram mic, cu excepția marilor sărbători, că n-aveam încotro.

Prin astfel de cuvinte, plus niște bunătăți pregătite și trimise de părinții lor, își mai alina Cornel dorul de casă și își strunea nerăbdarea care-l apăsa tot mai mult. Iarna își intrase în drepturi, iar ninsoarea așternută pe trotuare îl făcea să tânjească după cea pe care o admira în ograda lor de acasă. Își amintea cu nostalgie cum se retrăgea, pe vremea asta, în fața sobei unde trosneau lemnele în foc. Avea sentimente contradictorii, cu cât se apropiau mai mult sărbătorile, iar teama că o să și le petreacă singur îl înfiora pe șira spinării. Trecuse de Sf. Nicolae fără niciun semn, dar vestea cea mare a venit tocmai după două săptămâni. Ionel a primit-o prin cineva din localitatea lor și s-a grăbit să vină imediat pentru a împărtăși-o prietenului.

– Fii convins că totul s-a rezolvat și putem merge liniștiți exact în ziua de Ajun a Crăciunului! Până atunci avem timp să ne pregătim și să luăm cadourile pentru cei de acasă.

Lumina de pe chipul consăteanului său era mai intensă ca niciodată, iar vigoarea trupului i-a revenit înzecită. Totuși, nu-și putea ascunde o mică îndoială.

– Ești și tu sigur că nu o să se întâmple nimic rău? Dacă sihastrul se înșală, iar eu aș putea aduce o tragedie celor dragi?

– Ai încredere în Dumnezeu și în cel care e hărăzit să-i împartă darul divin, i-a răspuns micuțul, ca un adevărat creștin.

Cu credință mare în suflet și bagaje pline cu daruri s-au prezentat la Autogara din Baia Mare. Cum era de așteptat, lume multă se îngrămădea să umple autobuzele, pentru a ajunge să-și petreacă sărbătorile în localitățile de origine. Mulțimea voia să prindă un loc și în cursa spre Asuaju de Sus, iar în fața ușii care tocmai se deschisese s-a produs o busculadă, mai ales că în acel loc era o porțiune cu polei. O femeie din fața lor părea cea mai hotărâtă să înainteze prin înghionteli și strigăte către cei care-i stăteau în cale. La un moment dat, apăsată de rucsacul greoi pe care-l căra în spate și dezechilibrată de cei din jur, a alunecat pe gheața ca oglinda și a căzut cu un urlet de durere.

– Aoleu, mi-ați rupt piciorul, nesimțiților!, striga ea în timp ce se zvârcolea pe jos.

Unii au încercat să-i dea mâna pentru a o ajuta să se ridice, dar nu era suficient, fiind prea corpolentă și grea. Instinctiv, cum îi era obiceiul, a sărit și vlăjganul de macaragiu, îndemnând-o să i se urce în spate. Neavând altă soluție, femeia l-a prins de după gât, iar bărbatul s-a căznit să calce drept și sigur peste pojghița periculoasă, iar apoi să o ducă pe scaunul liber din spatele șoferului. În urma lui venea Ionel, încărcat cu bagajele amândurora. Respirând din greu, tocmai când a ajuns în dreptul lui Cornel i-a fost dat să asiste la o scenă incredibilă. Femeia, după ce a avut posibilitatea să-l vadă la chip pe cel care o ajutase, a început să-i care palme și să-l înjure de mama focului.

– Tu ești, nenorocitule!? Știi ce-ai făcut, pui de cățea ce ești?, striga ea spre mirarea celor care treceau pe lângă ei.

Atunci au observat cei doi prieteni că o aveau în față pe țiganca vinovată de blestemul lui Cornel. Lumea nu putea pricepe de ce e atât de pornită femeia pe omul care o ajutase, însă nu îndrăzneau să intervină de teama gurii ei și a violenței la care s-ar fi putut ajunge. Mai ales că se ridicase în piciorul nevătămat și striga agitându-și pumnii.

– Dacă știam că ești tu, te strângeam de gât când m-ai cărat în spinare. Cum te-ai strecurat iar în viața mea, ticălosule!? Blestemat să fii pe viață, cu tot neamul tău!

În cele din urmă, a fost nevoie de intervenția șoferului, încurajat de mai mulți oameni din preajmă.

– Doamnă, dacă ai probleme cu piciorul te sfătuiesc să cobori în așteptarea unei ambulanțe. Dar dacă alegi să rămâi, te rog să încetezi cu scandalul, altfel te scoatem cu forța.

Țiganca nu voia să părăsească autobuzul, dar nici nu se putea opri din blesteme și amenințări, doar că se consuma mai mult în sine, aruncând priviri de fiară către macaragiu  așezat cu câteva locuri mai în spate. Acesta simțea cum îl trec toate apele, deși era frig și înăuntru, iar el își descheiase geaca. Tot într-o tensiune s-a simțit până la destinație, cu toate că Ionel a încercat să-i schimbe gândurile de câteva ori. Când s-au ridicat să coboare, teama îl cuprinse din nou, la gândul că va trece prin fața inamicului, ușa din spate fiind blocată de mulțimea înghesuită. Nu le-a fost mică mirarea când au observat cum femeia stătea liniștită, de parcă ar fi adormit. Circumspect din fire, Ionel a îndrăznit să o cerceteze îndeaproape și astfel a constatat că nu mai respira. Se putea deduce că murise de inimă rea.